Ritmul accelerat al vieții, stresul și alimentația incorectă sunt factori care dăunează sănătății, drept pentru care rolul nutriționistului în viața noastră a crescut în această eră a vitezei.

Știm cu toții că o alimentație echilibrată este esențială pentru a avea o viață sănătoasă, imunitate bună, capacitate crescută de reacție la stres, un somn odihnitor, adică o stare generală de bine. De aceea, medicul nutriționist joacă un rol extrem de important, prin faptul că acesta face o evaluare a stării de sănătate printr-o consultație medicală și pe baza analizelor de laborator, împreună cu  preferințele culinare, ritmul de viață, te poate îndruma corect. Bazându-se pe nevoile medicale sau pe scopurile personale, nutriționistul face diete pentru slabit, pentru sportivi, pentru copii sau diete pentru anumite afecțiuni (diabet zaharat, gută, alergii, intoleranțe, disfuncții endocrine, etc), face recomandări de stil de viață individualizat, realizează planuri cu mesele pacientului, îl indrumă în realizarea lor.

Astfel, dacă pacientul își dorește să piardă din greutate sau să renunțe la obiceiuri nesănătoase în alimentație, nutriționistul îl ghidează pentru ca acesta să-și atingă scopul într-un mod eficient. În plus față de realizarea dietelor alimentare, un nutriționist educă pacientul, oferind mini-cursuri de nutriție la fiecare ședință. Devine antrenorul lui în această perioadă.

Există multe cazuri în care considerăm simplă urmarea unei diete, însă nu se realizăm faptul că este nevoie de timp pentru a ajunge la un echilibru și la o alimentație sănătoasă. De ce? Pentru că ne lăsăm duși de val citind articole din reviste care oferă remedii miraculoase pentru a pierde în greutate și a ne îmbunătăți sănătatea. Dar nu există o tabletă miraculoasă care să vindece nicio boală. Cu atât mai puțin, tableta care te vindecă de lipsa de motivație sau de obiceiurile nesănătoase. Este nevoie de motivație, de timp, de susținere, de îndrumare corectă și de perseverență. Dacă ținem regimul doar jumătate de timp, nu vor apărea rezultatele scontate, iar ușoara scădere în greutate nu aduce nici menținerea ei și nici schimbarea în bine a stilului de viață.

Prima consultație constă în evaluarea obiceiurilor alimentare și verificarea analizelor de laborator. Pe baza acestora, pacientul va fi informat cu privire la alimentele recomandate, asocierile sănătoase ale acestora și dimensiunea porțiilor, primind astfel un meniu personalizat pe nevoile corpului, conform vârstei, sexului și a nivelului de efort. Nutritionistul va evalua procesele metabolice, evoluția sănătății, observând cum se comportă organismul în transformarea și distribuția nutrientilor în organism.

Ulterior, medicul nutriționist va continua susținerea stilului de viață sănătos cu diversificarea meniului. Totodată, va fi acolo în orice moment al călătoriei spre greutatea dorită și te va susține în momentele în care vei avea tendința de a renunța.

De aceea, înainte de a începe orice dietă, indiferent de tipul acesteia, cel mai indicat este să facem o vizită la medicul nutriționist, pentru a nu deveni victima unei tulburări alimentare sau a unui dezechilibru metabolic sau endocrin, care să ne pună sănătatea în pericol. Rolul nutriționistului nu este numai de a ne ajuta în scăderea greutății, ci de a promova o alimentație sănătoasă și echilibrată, prin care să reducă riscul apariției bolilor sau să vindece bolile existente, ne îmbunătățește atât randamentul fizic, cât și cel mental și ne permite să ne bucurăm de o gamă largă de alimente, ieșind astfel din rutina mâncărurilor nesănătoase cu care eram obișnuiți.

Mai mult decât atât, studiile de specialitate confirmă faptul că una dintre cauzele principale ale creșterii numărului de bolnavi de cancer, diabet zaharat, boli endocrine, alergii și boli cardiace este o alimentație incorectă. Astfel, medicul nutriționist este calificat să recomande diete speciale pentru tratamentul sau prevenirea acestor boli.

Fie ca hrana să-ți fie medicament și medicamentul hrana.” – Hipocrate